Dragostea?! ce este dragostea? pentru unii poate nu inseamna nimic , pentru altii inseamna totul. Un lucru insa este sigur, dragostea nu are varsta si nici explicatie, ea vine pe nepregatite si te cuprinde in mrejele ei, iar atunci te simti cel mai fericit , caci dragostea iti da viata si putere sa traiesti. Dragostea poate fi insa sau este cu siguranta o arma cu doua taisuri, caci ea este cea care iti da viata si care te inalta pe cele mai inalte culmi dar si cea care iti ia viata si te arunca in cele mai adanci prapastii.
Intotdeauna este greu sa gasesti persoana potrivita, persoana careia sa ii daruiesti tot ce ai mai bun, dar atunci cand o vei intalnii iti vei da seama poate de la prima privire, prima atingere sau primul sarut.
Si iata ca ai ajuns in punctul in care ai intalnit persoana potrivita. Din acest moment simti ca plutesti , simti ca toata lumea e a ta, simti ca numai cel de langa tine conteaza. Din acest moment pentru tine viata si-a schimbat cursul, caci ce a fost sau va fi nu conteaza, te concentrezi numai asupra clipei prezente, asupra a ceea ce ai acum si pe care nu vrei sa il pierzi pentru nimic in lume.
Si poate la un moment dat, te gandesti ca niciodata nu credeai ca vei intalni atata fericire, iar atunci te opresti din drumul tau si ii multumesti lui Dumnezeu pentru ca ti-a daruit Raiul pe Pamant.
De acum stii cu siguranta ca orice s-ar intampla cineva te iubeste cu adevarat, iar tu la randul tau ai face orice sa il ti langa tine, sa il faci fericit deoarece este tot ce ai mai bun pe lume, singurul lucru pentru care traiesti. Simti ca totul e perfect si nimic nu va va despartii vreodata, dar destinul rezerva oricui multe surprize si de vreme ce cu putin timp in urma iti daruise ce mai frumos cadou:dragostea adevarata, acum incearca sa ti-o ia, caci fara sa iti dai sema, dintr-o greseala prosteasca sau poate din prea mult orgoliu, tradezi persoana de laga tine,persoana pe care o iubesti atat de mult si careia nu vroiai sa ii faci nici un rau.Atunci plangi cu lacrimi de sange i incerci din rasputeri sa il aduci inapoi fiindca simti ca ai pierdut totul, ca viata ta nu mai are sens.Stii ca ai gresit iar a gresi e omensc iar a ierta e un dar si uite de acea destinul iti acorda o a doua sansa, iti permite sa te lupti pentru ceea ce iti doresti cu adevarat:sa iubesti si sa fi iubit.
Incerci ,te chinui si faci tot posibilul sa aduci lucrurile la normal, sa fie totul cum a fost odata caci fara el stii ca nu poti sa traiesti, stii ca nu poti sa continui pemtru ca atunci cand l-ai pierdut pe el ti-ai pierdut punctul de sprijin ai pierdut cea mai de pret comoara nu mai razi , nu mai glumesti, te simti un nimeni, tot ce iti mai da viata este gandul la momentul cand veti fi din nou impreuna .
Si continui sa speri, dar ce e de facut, el se simte tradat, simte ca te uraste, simte ca poate nu l-ai iubit niciodata, dar pe tine te doare iubirea pentru el ai vrea sa ti-o scoti din suflet si din minte dar nu poti.
Tot ce poti sa faci este sa plangi si sa plangi pana te ineci in propriile-ti lacrimi, iar apoi sa incerci din nou sa lupti, dar simti ca nu mai poti, ca nu mai ai putre, ca il pierzi si nu poti sa faci nimic.Iti pare rau ca ai gresit, iti pare rau ca i-ai amarat sufletul si iti pare rau ca nu ai fost langa el sa ii alini durerea, dar pentru el nu e de ajuns caci se simte tradat.
Tu stii ca sufletul iti este pustiu fara el si poate nu te mai gandesti ca si el sufera ca si pe el il doare ca nu i-ai ascultat suferinta, ca nu ai fost acolo, ca altadata, sa ii sorbi lcrimile fierbinti sau poate ca nu ai stiut sa iti ceri iertare.Tot ce mai ai acum in sufletul tau, este zambetul lui pe care il iubeai atat de mult si amintirile frumoase.
Nu poti sa accepti insa infrangerea si te lupti caci iti pare rau, regreti ce ai facut, si ai face orice sa il aduci inapoi, de aceea speri ca poate candva sa mai ai o a doua sansa de care sa profiti din plin.Iar de acea a doua sansa va veni foloseste-te cum poti mai bine de ea caci este prima si ultima pe care o vei primi.
Iata ca pe neasteptate te trezesti din nou in bratele lui, dupa atatea lacrimi suferinta si durere esti din nou a lui si crezi ca tot ce a fost , a fost doar un vis urat din care te-ai trezit acum si esti din nou fericita. Esti fericita pentru ca ai din nou tot ceea ce pierdusesi si poate de doua ori mai mult.
Cam asta e dragostea, ea te urca si te coboara, e ceva de care nu prea multa lumea e in stare, dar oricine are dreptul sa incerce.
Dragostea poate fi usor asemanata cu un joc de carti caci pui in joc totul si si joci pana la ultima carte ca sa castigi caci sa pierzi ar fi cel mai dureros lucru din viata ta.
Frumos e sa iubesti, dar rau e sa suferi din iubire asa ca mai bine opriti-va la “a iubi”.
Iubire si tristete...
Ciao amore!
Dammi le tue mani
i tuoi pensieri strani
la bocca che mi tira su
sento la tua energia
tutta quell'allegria
e un fulmine che viene giù
ciao amore come stai
oggi più bella che mai
ciao amore cosa fai
dimmi dimmi cosa sei
amore amore mio
la luce del mattino
amore amore mio sei tu
in ogni tuo respiro
amore amore mio
c'è un angolo di cielo blu
sei tu la più bella
la più bella del mondo
sei l'unica stella
di notte di giorno
Qui vicino al mare
sotto questo sole
il resto non esiste più
io vedo solo te
tu vedi solo me
intorno a noi più niente c'è
ciao amore come stai
oggi più bella che mai
ciao amore cosa fai
dimmi dimmi cosa sei
amore amore mio
la luce del mattino
amore amore mio sei tu
in ogni tuo respiro
amore amore mio
c'è un angolo di cielo blu
sei tu la più bella
la più bella del mondo
sei l'unica stella
di notte di giorno
sei tu la più bella
la più bella del mondo
sei l'unica stella
di notte di giorno
amore amore mio
la luce del mattino
amore amore mio sei tu
in ogni tuo respiro
amore amore mio
c'è un angolo di cielo blu
sei tu la più bella
la più bella del mondo
sei l'unica stella
di notte di giorno
Uitam...
In ziua de azi nimic nu ne mai pare imposibil. Daca ne straduim putin, putem fi tot ce ne dorim, putem ajunge pana la soare si inapoi, putem zbura, putem deveni stapanii Universului. Dar oare asta ne face fericiti?
De dimineata pana seara tarziu, alergam de colo pana colo, rezolvand treburi urgente, importante, zbatandu-ne, luptandu-ne, uneori dand ordine, tipand, straduindu-ne din rasputeri sa ne impunem, sa ne facem auziti, sa ni se recunoasca meritele. In drumul nostru spre glorie ne facem ca nu vedem ceea ce ramane in urma noastra, inchidem ochii si ignoram sufletele peste care calcam, zambetele pe care le ucidem, sperantele pe care le spulberam. Suntem cruzi si nemilosi, chiar daca ni se pare ca credem cu tarie in iubire, bunatate si altruism. Intoarcem capul cand cineva are nevoie de-o privire, ne incruntam cand cineva are nevoie de un zambet, incrucisam bratele cand cineva are nevoie de o mangaiere, ne ferecam sufletul cand cineva are nevoie de iubire. Uitam sa mai visam si tot ceea ce ni se parea atat de minunat cand eram copii s-a pierdut sau sta incuiat atat de bine in coltisorul secret al sufletului nostru.
Lacrimile...
Lacrimile, sunt parti din sufletul nostru, care se scurg in exterior sub forma unor picaturi de roua. Sunt bucati din suflet, care se desprind si cad, apoi sunt purtate de ”stropii de roua”, afara in aceasta lume imperfecta in care convietuim.
Bucati de suflet, in mici stropi cristalini. Din diferite motive le dam drumul sa plece la vale pe obrajii brazdati de timp si arsi de soarele nemilos. Cand suntem bucurosi plangem, cand suntem intristati plangem, cand ne-ntalnim cu cineva drag dupa mult timp, plangem, cand pierdem pe cineva drag plangem. Plangem la intalnire si plangem la despartire. De drag, din dragoste plangem, de ciuda la fel. Sunt stari diametral opuse care au acelasi rezultat: lacrimi pe obraz...
Plangem de durere, dar plangem si de fericire.
Prin toate acestea, ceva din noi se duce, odata cu lacrimile ce se rostogolesc in graba pe fetele copiilor, si a batranilor, a celor slabi si a celor tari deopotriva. Nu cred ca este nimeni in lumea aceasta care sa nu fi plans vreodata. Am intalnit lacrimi pe fetele fine, senine si gingase ale copilasilor, dar am vazut lacrimi si pe fetele transformate si schimonosite de durere, ale oamenilor trecuti prin mari necazuri si suferinte. Astfel deduc ca din fiecare suflet, ceva se duce la vale. Plang parintii cand l-i se nasc copiii si plang copiii cand le vor murii parintii. Plang copii atunci cand se nasc, iar mai tarziu vor plange apropiatii lor din aceasta viata, pentru ca se sting si mor.
Plangem pentru ca ne dorim sa avem ceva bun si plangem pentru ca nu dorim sa avem ceva rau. Plangem in viata noastra pentru noi insine si plangem pentru altii pe care nici nu ii cunoastem... Plangem pentru viata si plangem pentru moarte.
In fiecare individ in parte, se sparg zilnic bucati din suflet, din varii motive, se strang in rezervorul de lacrimi si atunci cand este plin, revarsa. Lacrimile nu le comandam, ci fara sa vrem atunci cand sufletul nostru este intr-o stare de beatitudine sau contrar atunci cand sufletul ne este hartuit si ranit, plangem...
Cand plangem de durere, prin lacrimi, eliminam bucatile sparte de aceasta, in sufletul nostru...Cand plangem de fericire vrem sa aratam si sa impartasim cu ceilalti bucuria noastra...Lacrimile curata sufletele. E o cale prin care ne purificam? Sau doar ne descarcam... Nu incercati sa le impiedicati... In stropii cristalini, ca de roua, ce se preling pe obraz sunt parti ale sufletului nostru.
Fereastra catre sufletul tau
Se spune ca ochii sunt ferestrele sufletului. Din pacate, suntem prea grabiti sau prea superficiali ca sa stam sa privim adinc, prin aceste ferestre, pana in sufletul celor cu care avem relatii.
Daca ne-am face timp sa alunecam usor pe topoganul intunecat al pupilelor, am patrunde intr-o lume mirifica, extraordinara, plina de mistere inca nedezlegate intr-un microunivers, in rinduiala sau in dezordine, fericit sau chinuit.
Cuvintul este puntea de legatura si cifrul dezlegarii acestor mistere. Insa, pentru a asculta iti trebuie o ureche fina si sensibila, care se formeaza doar in scoala renuntarii de sine, in scoala iubirii aproapelui.
Uneori, lumea acesta interioara a cuiva este o provocare molipsitoare la pace si armonie. Este placut sa te lasi furat de privelistea de dincolo de ferestra sufletului unei astfel de persoane. Cel ajutat si in avantaj esti tu. S-ar putea spune ca te infrupti ca un egoist din prea plinul cuiva. Insa, daca acel cineva ti-e prietenul care se daruie intru vindecarea sufletului tau, se poate spune ca esti un egoist in transformare sau, intr-un limbaj putin mai pozitiv, un altruist in devenire.
Din nefericire, de cele mai multe ori insa, alunecarea prin fereastra sufletului cuiva este ca intrarea intr-un labirint al groazei, incat te si miri cum poate trai acea persoana cu sine insasi. Si aici trebuie sa stii sa faci o deosebire importanta intre zgomotul furtunii unui suflet zbuciumat si tipatul disperat al tacerii celui care s-a inchis in sine.
Langa noi se afla zilnic persoane care isi exteriorizeaza nelinistea, nesiguranta, durerea, zbuciumul, confuzia. Ii recunoastem cu usurinta si, in masura in care ei ne dau credit si ne asculta, ii putem ajuta. As putea spune ca , desi e tare greu sa traiesti in preajma unei astfel de persoane, e mai usor sa o convingi sa coboare impreuna cu tine pana la radacina problemelor si sa coopereze in terapia de vindecare sufleteasca. Esti ca pe un santier, plin de praf si uneori asurzit de zgomot, dar ai in suflet nadejdea si bucuria "cladirii" care se inalta. Si te simti incurajat.
Dar, tot printre noi, discreti si nebagati in seama, sunt tineri care-si poarta ranile singerinde cu zimbetul pe buze. Un zimbet trist, ca un gips ce acopera o rana infectata. Nu se aude nici un zgomot. Tacerea devine lugubra, cu atit mai mult cu cit inima bate, bate ... e vie si parca n-ar fi. Tacere si intuneric, semnele mortii intr-un trup viu.
Daca langa un "galagios" te simti ca pe un santier, langa un "taciturn" ai senzatia ca stai langa un zid de beton in care sta cimentat un suflet de om. Si cauti cu infrigurare o fereastra spre acel suflet. Ai vrea sa-l ajuti sa iasa afara, la loc larg, in libertate si odihna! Te simti parca si tu incorsetat impreuna cu el in acel zid rece si rigid. Dar fereastra ramane inchisa si ... surpriza, nu se poate deschide decat pe dinauntru! Si te doare, si plangi, si te rogi, iar el, bietul suflet, zimbeste in continuare trist si neputincios.
Ai stat vreodata in fata unei astfel de ferestre spre suflet? Ai banuit vreodata cata energie, cata framantare se ascunde in spatele ferestrei ferecate?
Ai avut ocazia sa vezi cum draperia groasa si grea este sfasiata in mii de bucati si geamul ferestrei, nemairezistand presiunii, se sparge dintr-o data si printre cioburi, ca lava fierbinte a unui vulcan in eruptie, sufletul dinauntru se revarsa peste margini cautind o cupa careia sa-i ia forma, pentru a nu se imprastia irecuperabil in neantul si tacerea nebuniei?
Mai bine sa nu fi avut o astfel de ocazie! Si e bine sa nu devii tu insuti o ocazie!
Suntem citeodata martorii unor tragedii pe care am fi vrut sa fim in stare sa le impiedicam, dar n-a fost sa fie asa. Ne ramane doar gustul amar al neputintei si regretul ca n-am prevenit ceva ce mai apoi n-am mai putut impiedica sa se intimple.
Dar, uneori invatam, tocmai din aceste situatii dureroase, lectii pe care nu le vom uita toata viata si care ne motiveaza sa fim mult mai atenti si mai sensibili la suferintele celor din jurul nostru, mai ales ale acelora care tac, tac mereu....
Ca faci parte din categoria
"zgomotosilor" sau din cea a "taciturnilor" stii doar tu si cei pe care i-ai lasat sa te cunoasca. Dar mai trebuie neaparat sa stii ceva. Esti OM si acest adevar este cel mai minunat lucru care se poate spune in dreptul tau, oricine ai fi, orice ai fi facut. Esti un diamant cazut din coroana unui Rege, poate in praf, poate in noroi, poate in adincul unei mari, dar un diamant...
Ce doare - atunci cand doare
M-am intrebat de multe ori ce doare, atunci cand doare? Raspunsul, desi se afla in mine, era doar o traire pe care n-o puteam traduce in cuvinte. Cand am incetat sa-l mai caut, a venit de la sine, ca toate lucrurile menite parca sa-ti faca in ciuda .
Atunci cand pierzi apropierea de cineva drag, ceva in tine se rupe si doare. E o durere surda, poate imperceptibila din exterior, dar care te macina constant. Nu poti tipa s-o dai afara din tine si nici n-o poti impartasi, pentru ca, daca e doar a ta, de ce s-o dai si la altii? Altii ori nu inteleg, ori nu simt pe masura trairilor tale, ori nu te ajuta cu nimic sa te stii inteles. Si tot ce poti face e sa astepti... si sa te agati de teoria conform careia timpul le sterge pe toate. Eu as zice ca le mai si acopera, nu intotdeauna le sterge, dar asta depinde, e un alt subiect, destul de complex ca sa-l abordez acum.
Revenind la ideea de la care am pornit, ceea ce doare e lipsa intimitatii care se creeaza intr-o relatie. Bineinteles ca vorbesc de relatiile profunde si reale, excluzand relatiile "doar de ochii lumii", "ca sa treaca timpul", "pentru ca e vremea", sau pentru ca unii nu suporta sa stea singuri mai mult de o zi. O astfel de relatie poate dura si ani buni, iar la momentul despartirii niciunul sa nu simta nimic, sau sa se pacaleasca singuri ca ii doare, cand de fapt ceea ce doare e lipsa obisnuintei si poate a unor comoditati ce s-au creat pana in acel moment.
Foarte multa vreme m-a socat usurinta cu care cei mai multi trec peste ruptura unei relatii, de orice fel. Ii exclud de aici pe cei care simt, dar nu arata. Asta e alt subiect. Vorbesc de cei care chiar trec peste, fara sa le pese. M-am intrebat "de ce?" si raspunsul e: lipsa de implicare. Unii chiar se mira cand vad la tine niste trairi pe care ei nu le-au avut nicicand si nici nu le inteleg macar, dar isi dau cu parerea si judeca. Trebuie sa fie tare rau sa ai trairi atat de plate. Nici nu suferi prea mult, dar nici nu traiesti prea mult... Sau, ma rog, fiecare traieste in felul lui. Dar atunci cand nu stii sa cunosti un om in profunzime, pentru ca nu-ti doresti asta, relatia ramane la un nivel superficial si cand se termina nici nu are cum sa doara prea mult ca nu are ce.
Nu s-au impartasit lucruri profunde, ci doar banalitati de zi cu zi pe care le mai ai in comun si cu alte "n" persoane. Si cum naiba sa mai doara despartirea, daca acel om poate fi inlocuit imediat cu un altul?
Intimitatea de care vorbeam mai sus presupune o comunicare eficienta despre lucrurile care conteaza pentru fiecare, o cunoastere profunda si o capacitate de empatie care sa permita anticiparea unor dorinte, ganduri, trairi. Sa iti pese suficient sa vrei sa vii in intampinarea dorintelor celui de langa tine, sa stii sa vezi dincolo de aparente, de ziduri, de sisteme de aparare, sa stii cand sa vorbesti, dar si cand sa asculti. Sa te implici activ in lucrurile importante pentru celalalt si sa-l sustii. Sa nu existe competitie, doar vointa de a te imbunatati pe tine si pe cel de langa tine, de a "upgrada" echipa pe care o formati.
Intimitatea presupune sa-i vezi partenerului potentialul si sa crezi in el, sa-l vezi deosebit si sa-l tratezi ca atare, sa-i oferi ce are nevoie fara ca el sa fie nevoit sa-ti spuna. Poate ca uneori nici nu stie prea bine.
Aici intervine sublimul unei relatii, daca poti sa-ti cunosti partenerul mai bine decat se cunoaste el, sa-i vezi slabiciunile si punctele vulnerabile si sa nu profiti, sa nu i le arunci in fata la prima cearta, dimpotriva, sa-i arati cum le-ar putea transforma in atuuri, daca nu exista orgoliu mai presus de relatie, atunci poti vorbi de o legatura profunda si puternica. Si, intr-adevar, cand ai norocul sa intalnesti pe cineva cu care poti construi o legatura de genul asta, pierderea e dura, omul si relatia sunt de neinlocuit, iar durerea e pe masura... Dar te poti considera norocos ca ai avut ocazia sa simti...
As vrea sa zbor
As vrea sa zbor, sa am in mana un fug de nea, e mai usor asa. As vrea sa alerg, iar pasii sa ma duca la tine, imi da putere sa visez cand stiu ca am un motiv sa lupt, sa sper si sa iubesc. Cand stiu ca intunericul ma urmareste...lumina e in ochii tai. De aceea trebuie sa te gasesc. Tristetea ma apasa tot mai mult cu fiecare zi ce trece si nu te gasesc iar flacara sperantei arde tot mai incet. As vrea sa inchid ochii dar mi-e frica de ceea ce voi vedea, intunericul ascunde multe in negura uitari.
As vrea sa tip dar... nu m-ar auzi nimeni caci nimanui nu-i pasa de durerea mea. As vrea sa plang dar...e prea tarziu pentru regrete, asa ca ma multumesc sa imi continui drumul in cautarea ta chiar daca stiu ca vor trece ani si poate nu te voi gasi dar am speranta care arde mai tare cand imi imaginez cum era zambetul tau. Si stiu ca asta e o forma de a te pastra in sufletul meu caci stiu ca nu voi fi singura niciodata. Chiar daca realitatea e alta si voi merge pe drum singura tu vei fi in sufletul meu.
