Ce doare - atunci cand doare

M-am intrebat de multe ori ce doare, atunci cand doare? Raspunsul, desi se afla in mine, era doar o traire pe care n-o puteam traduce in cuvinte. Cand am incetat sa-l mai caut, a venit de la sine, ca toate lucrurile menite parca sa-ti faca in ciuda .
Atunci cand pierzi apropierea de cineva drag, ceva in tine se rupe si doare. E o durere surda, poate imperceptibila din exterior, dar care te macina constant. Nu poti tipa s-o dai afara din tine si nici n-o poti impartasi, pentru ca, daca e doar a ta, de ce s-o dai si la altii? Altii ori nu inteleg, ori nu simt pe masura trairilor tale, ori nu te ajuta cu nimic sa te stii inteles. Si tot ce poti face e sa astepti... si sa te agati de teoria conform careia timpul le sterge pe toate. Eu as zice ca le mai si acopera, nu intotdeauna le sterge, dar asta depinde, e un alt subiect, destul de complex ca sa-l abordez acum.
Revenind la ideea de la care am pornit, ceea ce doare e lipsa intimitatii care se creeaza intr-o relatie. Bineinteles ca vorbesc de relatiile profunde si reale, excluzand relatiile "doar de ochii lumii", "ca sa treaca timpul", "pentru ca e vremea", sau pentru ca unii nu suporta sa stea singuri mai mult de o zi. O astfel de relatie poate dura si ani buni, iar la momentul despartirii niciunul sa nu simta nimic, sau sa se pacaleasca singuri ca ii doare, cand de fapt ceea ce doare e lipsa obisnuintei si poate a unor comoditati ce s-au creat pana in acel moment.
Foarte multa vreme m-a socat usurinta cu care cei mai multi trec peste ruptura unei relatii, de orice fel. Ii exclud de aici pe cei care simt, dar nu arata. Asta e alt subiect. Vorbesc de cei care chiar trec peste, fara sa le pese. M-am intrebat "de ce?" si raspunsul e: lipsa de implicare. Unii chiar se mira cand vad la tine niste trairi pe care ei nu le-au avut nicicand si nici nu le inteleg macar, dar isi dau cu parerea si judeca. Trebuie sa fie tare rau sa ai trairi atat de plate. Nici nu suferi prea mult, dar nici nu traiesti prea mult... Sau, ma rog, fiecare traieste in felul lui. Dar atunci cand nu stii sa cunosti un om in profunzime, pentru ca nu-ti doresti asta, relatia ramane la un nivel superficial si cand se termina nici nu are cum sa doara prea mult ca nu are ce.
Nu s-au impartasit lucruri profunde, ci doar banalitati de zi cu zi pe care le mai ai in comun si cu alte "n" persoane. Si cum naiba sa mai doara despartirea, daca acel om poate fi inlocuit imediat cu un altul?
Intimitatea de care vorbeam mai sus presupune o comunicare eficienta despre lucrurile care conteaza pentru fiecare, o cunoastere profunda si o capacitate de empatie care sa permita anticiparea unor dorinte, ganduri, trairi. Sa iti pese suficient sa vrei sa vii in intampinarea dorintelor celui de langa tine, sa stii sa vezi dincolo de aparente, de ziduri, de sisteme de aparare, sa stii cand sa vorbesti, dar si cand sa asculti. Sa te implici activ in lucrurile importante pentru celalalt si sa-l sustii. Sa nu existe competitie, doar vointa de a te imbunatati pe tine si pe cel de langa tine, de a "upgrada" echipa pe care o formati.
Intimitatea presupune sa-i vezi partenerului potentialul si sa crezi in el, sa-l vezi deosebit si sa-l tratezi ca atare, sa-i oferi ce are nevoie fara ca el sa fie nevoit sa-ti spuna. Poate ca uneori nici nu stie prea bine.
Aici intervine sublimul unei relatii, daca poti sa-ti cunosti partenerul mai bine decat se cunoaste el, sa-i vezi slabiciunile si punctele vulnerabile si sa nu profiti, sa nu i le arunci in fata la prima cearta, dimpotriva, sa-i arati cum le-ar putea transforma in atuuri, daca nu exista orgoliu mai presus de relatie, atunci poti vorbi de o legatura profunda si puternica. Si, intr-adevar, cand ai norocul sa intalnesti pe cineva cu care poti construi o legatura de genul asta, pierderea e dura, omul si relatia sunt de neinlocuit, iar durerea e pe masura... Dar te poti considera norocos ca ai avut ocazia sa simti...