E noapte...o noapte tristă, dar frumoasă...iar luna şi-a făcut apariţia pe cer. Ce lună! E lângă mine...îi simt tristeţea...îi simt singurătatea.Aş vrea să o ating, dar nu pot...visez cu ochii deschişi...dar aerul rece al nopţii mă trezeşte la realitate! Mă simt goală...pustiită şi rătăcită pe cărările moarte şi sumbre ale vieţii. Sunt singură...nimeni nu mă înţelege. Închid ochii, simt cum o lacrimă îmi curge pe obraz şi ca o picătură de sânge se pierde în îngenuncherea inimii mele. Cu siguranţă nu e singura, vor urma şi altele. O, Doamne, dacă aş putea să transform lacrimile în cuvinte...oare ce ar putea rosti? Nu ştiu şi cu siguranţă nu voi afla niciodată. Cine ar putea avea răspunsurile lacrimilor mele triste...o interpretare a suferinţelor şi zbuciumului meu sufletesc? Cred că nimeni, nici măcar EU!!Plâng...de singurătate...plâng pentru că mi-e dor să fiu fericită...mi-e dor să fiu iar eu ! În amintiri...e singurul loc unde mai simt ceva...în prezent nu mai simt decât durere şi un mare gol, lăsat de prea multă suferinţă. Ştiu...aştept...am răbdare...vor disparea toate! A fi apt, de o dorinta de face tot ceea iti doresti şi a nu o putea trăi, te face incomplet şi limitat! Frumuseţea lucrurilor există în sufletul celui care le admiră! Visele mele...sunt fulgi de zăpadă, iar când ajung la realitate...jos, se topesc! Visele mele sunt simple amintiri, deşertăciuni. Visele mele s-au pierdut în timp, printre atâtea dureri şi suferinţe. Visele mele, sunt flori ale durerilor. Realitatea însăşi...este un vis crud. Când omul încetează să mai viseze, atunci el încetează să mai trăiască, să mai fie OM.Visele mele sunt amintiri....amintiri dulci...amintiri amare care poartă ca o povară amintirea grea şi tristă a imaginii noastre. Acest vis a devenit obsedant. De ce? Pentru ce? Ciudate întrebări într-o lume în care întrebarea nu-şi mai află rostul! Credeam că totul se poate controla, până şi sentimentele, dar m-am înşelat...oricât aş încerca, nu voi reuşi.Dragosteasi viata sunt un mister pe care nimeni nu l-a explicat şi nici nu va putea să o facă vreodată! EU însumi...trăiesc...misterul vieţii mele....
Adevar si tristete
Vezi mai multe video din Divertisment »
La tristesse des anges - Tristetea ingerilor
Vezi mai multe video Diverse »
Tristete fara margini...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Intotdeauna in viata am mers pe principiul ca nimic nu este intamplator....mereu am considerat ca de undeva, de acolo, de sus, cineva aranjeaza tot ce ni se intampla. Este foarte adevarat, de cele mai multe ori nu intelegem de ce ni se intampla chiar noua?...cu ce am gresit oare de duc atata?....unde am gresit?....Asta este intrebarea pe care ne-o punem de fiecare data....si nu putem raspunde...din pacate. De ce tragi tu asa de mult?...nu stiu sa-ti spun. Mi-as dori sa te pot ajuta, dar din pacate nu am cum. Te pot doar asculta....si pot incerca sa-ti inteleg...tristetea. Este foarte ciudat...un lucru straniu mi s-a intamplat. Azi nospte te-am visat...nu mi s-a mai intamplat pana acum. Veneam la munca, dar inca mai lucram in Pro.
Cand am ajuns mi s-a spus ca sunt asteptata. Erai cu spatele, asa ca nu mi-am dat seama cine este. Erai tu, dar statea in picioare, rezemata de perete. M-am apropiat si cand te-am vazut mi-au dat lacrimile...Stateai in picioare, iar eu nu intelegeam cum de se intampla asta.Te-am luat in brate si am inceput sa plang de fericire....Dar tu erai trista, iar eu nu intelegeam de ce?...
Mi-ai spus ca stai de mult pe picioarele tale, ca ai facut recuperare si problemele tale s-au dus, dar acum erai suparata intr-o problema cu casa...
Nu intelegeam cum poti sa nu te bucuri, eu nu ma opream in a te lua in brate si plangeam de fericire. Nu intelegeam cum de nu te bucuri ca stai pe picioare...visul tau....dar nu. Tu erai trista, cumplit de trista....
M-am trezit...cu un gust amar...si cu o intrebare in minte...de ce nu erai fericita?....
Apoi am deschis calculatorul...si am gasit adresa pe care mi-ai trimis-o...
Am cititi ce era scris acolo....si mi-am amintit visul....
Ciudat.....unele lucruri sunt atat de bine aranjate...atat de bine gandite de undeva de acolo, de sus...Dar nu cred ca vom putea intelege vreodata cum sunt aceste drumuri crosetate....
Imi pare rau ca esti necajita...imi pare rau ca nu am foarta de a te ajuta....imi pare rau ca treci prin asta....
Te rog ai grija de tine!...nu stiu cum...dar ai grija...!
Mă ridic şi plec. Visul s-ar fi putut împlini dacă aş fi ajuns măcar până la capătul unui milimetru.... Au trecut 17 ani şi tot atâtea stagnări...
Paralizie
Toate trotuarele acestui oraş sunt cârpite
Din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut, cu pietre frumoase,
Dar… pe el îl încurcă fiecare denivelare
Consumă energie nesfârşită, să ocolească,
Să depăşească şi-acest obstacol ….Durează un secol
Fiecare pas… e o povară, o aventură
La fiecare pas ar putea cădea
Veşnic, trăieşte cu spaima că în clipa următoare,
Se va prăbuşi. Nu îi este frică de moarte,
Îi este teamă că se va trezi, în aceeaşi lume
Pe care nu o mai iubeşte.
E plin de dureri, de spaime,
Că într-o zi nu se mai poate mişca
Şi totuşi creierul lui va putea să simtă, să gândească.. să lucreze.
E o legumă… nu completă dar îi este teamă că într-o zi,
Va deveni.
Nu înţelegi… că şi legumele gândesc
Şi… nu mai vor. Degeaba le menţii în viaţă.
Plânge, fiindcă are pofte, dorinţe interzise, are amintiri
Dar lumea lui, nu e a ta
Lumea lui îi aparţine… numai lui
Femeile sunt jumătăţi, care se unesc cu jumătatea lui
Să demonstreze
Că iluzia este permanentă…În jumătate
Din mintea lui, din mintea ta, din mintea voastră.
Plânge că ţi-e mila, că îl compătimeşti, că e nervos
Şi nu mai poate să se-ascundă, ca-n alte dăţi
Plânge că îl urăşti sau îţi e indiferent
Că toată lumea se oglindeşte, în ochii tăi.
Nu, nu are nevoie de compasiunea ta.
Am nevoie de … fără prefixul com.
Plânge mereu
Sunt prea multe pietre,
La el pe stradă… trotuarul are altfel de bolovani,
Este jumătate câine, plânge cu un ochi
Fără lacrimi, fără o grimasă, fără un tremur pe faţă
Cealaltă jumătate, e peşte. Are ochiul în lacrimi,
Tot oceanul este plin de lacrimile lor
Şi le aşteaptă şi pe ale lui
Să le înece.
Plânge, nu fiindcă se târâie
Ci fiindcă nu îl iubeşti sau nu l-ai iubit vreodată
Nu e vina ta.. niciodată nu ai ştiut de el,
Dar în viaţă iubeşti o singură dată.. iar el a iubit.
Restul a fost un coşmar şi-aşteaptă cu nerăbdare să-l termine.
Buna, Mirela!
Am vayut blogul tau, e interesant si te reprezinta - multa tristete si multa senzualitate, dor de iubire...of, da, e atat de grea crucea ta....nici macar nu stiu ce sa zic ca sa iti alin durerea...
ciortan violeta: asa cum ai spus si tu, viata ta, a mea, a tuturor e un mister si numai bunul Dumnezeu are cheia care dezleaga acest mister...cu siguranta, intr-o yi vom afla cu totii misterul vietii fiecarui dintre noi - la Dreapta Judecata - si sunt atunci convinsa ca Dumnezeu va fi bland si bun cu tine, vazand cat de mult ai suferit in aceasta viata...stiu ca iti e greu sa crezi, dar gandeste-te ca dupa aceasta viata ingrozitor de grea pe care o ai, va urma un infinit de bucurie, de liniste, o viata fara nici un suspin....pe tine sigur te asteapta o astfel de viata, avand in vedere de cata suferinta ai parte pe pamant...Dumnezeu este drept, nu stim noi caile Lui judecata Lui...cine stie de ce ti-a fost dat sa suferi atat de mult in aceasta viata? Poate pentru a te feri de alte pacate, caci fiind imobilizata la pat nu poti face multe pacate...nu stim noi caile Domnului....ratiunea noastra finita nu poate cuprinde Infinitul...incearca sa ai rabdare , sa te impaci cu tine insuti si cu Dumnezeu si chiar sa te rogi...iti va face foarte bine pentru sufletul si linistea ta...
ciortan violeta: sigur, e usor sa vorbesti...eu nu am cunoscut suferinta asa, ca tine, dar sa stii ca iti sunt alaturi, si eu si Cristi, si te asiguram de prietenia noastra...te pupam si iti dorim multa RABDARE!!!
Doamne Ajuta! Violeta
Trimiteți un comentariu