Sarutul...

Omul a fost, este si va fi, in sinea lui, o fiinta vulnerabila raportata la mediul inconjurator. Dintre toate speciile, cea umana este cea mai neajutorata in primele momente ale vietii. De fiecare data el, omul, are nevoie de cineva in jurul lui care sa-l ajute, sa-i acorde senzatia de protectie, cu toate ca aceasta nu este chiar reala, dar nu conteaza asta, ci lipsa sentimentului singuratatii. E mai mult decat un animal social, este o fiinta emotionala care percepe realitatea nu doar in termeni rationali, mecanici, stricti si obiectivi, ci emotivi, irationali si uneori imaginativi.
Ca sa-si ascunda sinele sensibil, omul s-a inarmat, a inventat, pardon!, i s-au revelat incantatiile magice si misterele, a inceput sa domine, sa stapaneasca, sa porneasca razboaie si sa faca bombe atomice. Insa, retras in propria-si carapace, mereu va fi dependent de atingere, si nu numai intr-un spatiu personal si intim, pentru ca, oricum, omul isi poarta mereu „culcusul” cu el, acolo unde activeaza. Important este sa stii cand si cat de mult sa te apropii de cel de langa tine.
Daca m-ar forta cineva sa aleg cea mai sugestiva, persuasiva si incarcata emotional modalitate de exprimare nonverbala i-as spune, asa, printre dinti, de atingere, avand in vedere faptul ca atingand sau atins fiind, din primele secunde ale vietii si pana in clipa cea de pe urma, atingerea este cu tine, mirosul si auzul mai putin. Ea iti da senzatia de realitate, concretete, stabilitate. Iti exprima apropierea, grija, interesul, in acest sens poate fi folosita pentru atingerea de scopuri, unele nu prea morale, putand pacali etc. Exista multe modalitati de atingere fizica (haptica), cu multiple motivatii in spatele lor, insa ramanand in registrul emotiv, vreau sa vorbim despre sarut.

Va dati seama, imi place sa cred, ca n-o sa vorbim despre modalitati si tehnici de a saruta, sunt suspicios de multe articole in acest sens pe diferite pagini de internet, ci ma refer la sarut ca la o stare transpusa si transmisa de la unul la celalalt printr-o modalitate de „dialog” nonverbal ( pentru ca n-am vazut sa te saruti pe tine insuti, lasand oglinda, iar un sarut in trei, nu cred ca e cazul) ce tine de atingere.
Zoologul Desmond Morris, in cartea sa „Maimuta goala”, sustinea inca din anii ’60 ai secolului trecut ca sarutul a evoluat din practica primatelor de a-si hrani puii mici cu mancare mestecata pe care le-o dadeau lipindu-si buzele de ale puilor. Poate uneori hrana nu exista, insa acest gest ii linistea pe micuti si le declansa raspunsul de linistire ulterior primirii hranei. Astfel, putem sesiza o prima functie a sarutului si anume aceea a linistirii, calmarii, aparand o stare de siguranta. In acest sens, sarutul are un tol terapeutic in diminuarea stresului si starilor de nervozitate.
Arta osculatiei (arta sarutului, din latinescul osculum=gura mica, sarut) declanseaza in organism o cascada de mesaje neurale si hormonale care transmit senzatii tactile, excitare sexuala, sentimente de intimitate, motivare si chiar euforie. Se vorbeste despre o arta pentru ca a saruta nu implica doar apropierea buzelor, ci tine cont de momentul apropierii celor doi, de poziţia corpurilor, de postura, de modul in care mainile se joaca pe corpul celuilalt, sau cum bratele sunt asezate, ori ochii daca sunt inchisi sau deschisi etc.

Vorbind de buze trebuie sa spunem ca au cel mai subtire strat epitelial scuamos din toata suprafata pielii. Din cei doisprezece nervi cranieni, cinci sunt activi cand sarutam, iar informatiile transmise de ei se aduna in cortexul somatosenzitiv, iar proiectia corespunzatoare buzelor din homunculul senzorial este la fel de mare ca a mainii. Va dati seama de bagajul enorm informational schimbat intre cei doi, doar asa, vorbind la un nivel somatic, sa nu mai spunem de cel psihologic, care, oricum, capata accent mult dupa sarutul propriu-zis, ma refer la impresii, stare psihica, atitudine etc.
Strict fiziologic, printre efectele provocate de sarut intalnim: cresterea pulsului, a tensiunii arteriale, dilatarea pupilelor, adancirea respiratiei, scaderea capacitatii rationale, a prudentei si a constiintei de sine.
Corpul nostru, dupa cum vedem, reactionaeaza foarte puternic la apropierea buzelor, atat de sensibile, insa acest fapt nu este deajuns pentru a vorbi de un sarut in genul unei comunicari nonverbale pozitive unde conteaza enorm starea interioara, emotionala, afectiva. Asta se poate vedea, si iar dau un exemplu negativ asa cum cred ca v-am obisnuit, atunci cand una dintre cele doua persoane nu este implicata atat de puternic emotional pe cat este cealalta persoana intr-o relatie, sarutul fiind facut dintr-o obligatie, fara pasiune si simtire, pentru ca ochii sunt deschisi, poti sa te gandesti la altceva in acel rastimp (deja efectele fiziologice nu se mai produc), cel neimplicat sta mai mult in expectativa sau nu-si foloseste bratele si mainile etc. Cu alte cuvinte, sarutul devine un act mecanic. Insa exista situatii, si asta tine de experienta si de o serie de tehnici, cand, chiar daca o persoana nu este implicata, ea se poate preface, poate pacali, si astfel sarutul poate deveni, pe langa modalitatea de exprimare a dragostei, o modalitate de provocare a indragostirii (dar asta cu alta ocazie, cand o sa vorbim despre pasiune)
Asa cum ati inteles deja, sarutul are avantaje si, ca orice atingere persuasiva, …dezavantaje. Insa, fiind oameni si vesnic indragostiti, mereu ne vom aduce aminte de primul sarut.